REÎNSCRIERE EDUCAŢIE TIMPURIE (CREŞĂ/GRĂDINIŢĂ) AN ȘCOLAR 2025-2026
Reînscrierea este prima etapă a procesului de înscriere a copiilor care frecventează în prezent unitatea de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică (cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar) în anul școlar 2024-2025 și care, în baza unei cereri de reînscriere completate de părintele/reprezentantul legal, urmează să beneficieze de continuitate și să frecventeze aceeași unitate și în anul școlar 2025-2026.
Perioada de reînscriere:
19 mai 2025 – 23 mai 2025
În atenția părinților:
Programul reînscrierilor:
De luni (19.05.2025) până joi (22.05.2025) între orele: 09:00 – 11:00 și 13:00 – 15:00
și vineri (23.05.2025), între orele: 09:00 – 11:00
Cererile de reînscriere se depun la secretariatul Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău, str. Logofăt Tăutu nr.7
Condiții preliminare pentru reînscriere:
a) Copiii trebuie să fie înregistrați și asociați la formațiunile de studiu din anul școlar anterior în platforma SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România).
b) Planul de școlarizare pentru nivelul preșcolar și antepreșcolar pentru anul 2025-2026 trebuie să fie existent și aprobat în platforma SIIIR de către inspectoratul școlar.
c) Un copil nu poate fi reînscris la o formațiune de studiu inferioară celei corespunzătoare vârstei sale la începutul anului școlar, cu excepția cazurilor în care există o recomandare CJRAE/CMBRAE sau în situațiile prevăzute la art. 3, alin. (7).
Afișarea rezultatelor reînscrierii și a numărului de locuri libere:
23 mai 2025, ora 14:00
Vă rugăm să respectați termenele și condițiile menționate pentru a asigura continuitatea copilului dumneavoastră în unitatea noastră de învățământ.